anatomy.1

CURA CHIRURGICALǍ A UNGHIEI ÎNCARNATE

Când metodele conservative nu au rezultat, adesea chirurgia este indispensabilă pentru a trata unghia încarnată.

Ce este o unghie încarnată?

Unghia încarnată este o problemă des întâlnită ce afectează cel mai frecvent unghiile de la picior, în special cea a marelui deget. Extremitățile laterale ale unghiei penetrează țesuturile moi din jur, ceea ce duce la tumefiere, roșeață și durere locală permanentă în stadiile avansate, cu inflamarea țesuturilor și uneori infecție dacă nici un tratament nu este administrat.

Care sunt factorii favorizanți pentru o unghie încarnată?

  • cel mai frecvent se datorează tăierii prea scurte sau prea rotunde a unghiei. Se recomandă ca unghia să nu fie tăiată niciodată la limita cu pielea ci de a păstra 2-3 mm din unghie pentru ca pielea să nu poată depăși marginea liberă a acesteia
  • pantofi inconfortabili, prea strâmți
  • transpirație importantă
  • modificări osoase legate de artroză
  • tulburări de statică ale piciorului
  • hipertrofia țesutului peri-unghial
  • anomalia formei sau grosimii unghiei
  • traumatisme locale (şoc violent, în special în cazul sporturilor cu balon de picior)
  • un conflict de statică între primul și al doilea deget
  • anumite boli sistemice, cum ar fi diabetul

Cum se tratează unghia încarnată?

În stadiile incipiente fără infecție, fără tumefiere și fără roșeață locală, măsurile conservative pot vindeca afecțiunea: băi locale cu apă caldă de 3 ori pe zi, menținerea unui mediu curat și uscat cât mai mult timp posibil, evitarea pantofilor strâmți, tăierea dreaptă și păstrarea a 2-3 mm din unghie să depășească degetul, tratament cu antiseptice locale.

Când metodele conservative nu au rezultat, adesea chirurgia este indispensabilă pentru a trata unghia încarnată. Cel mai frecvent se efectuează sub anestezie locală și durează aproximativ 30 de minute. Există o varietate de tehnici, cel mai frecvent se utilizează excizia cuneiforma. Porțiunea din unghie care este afectată (aproximativ 2-3 mm) cu țesutul inflamator din jur se îndepărtează. Se sterilizează cu fenol+/-cauterizare porțiunea din matricea unghială care este afectată pentru a evita orice fel de recidivă.

În ce constă recuperarea după cura chirurgicală a unghiei încarnate?

  • intervenția chirurgicală nu necesită spitalizare, întoarcerea la domiciliu este posibilă în aceeași zi cu intervenția
  • durerile sunt minime și în general bine suportate cu tratament medical adecvat
  • dușul este autorizat începând cu a 2-a zi postoperator, în schimb băile fierbinți, saunele, piscinele nu sunt recomandate pe perioadă de 1 lună postoperator
  • întoarcerea la locul de muncă este posibilă după 2-3 zile
  • sportul nu este recomandat pe o perioadă de câteva săptămâni
  • tăierea corectă a unghiilor: drept și nu foarte scurt ( a se păstra 2-3 mm din unghie să depășească degetul)
  • evitarea pantofilor necorespunzători, prea strâmți
  • chirurgul plastician va oferi toate informațiile necesare pentru toaleta locală și îngrijirile postoperatorii
  • consultații regulate vor fi planificate cu Dr. CHIRILA Marius pentru monitorizarea recuperării și pentru a se asigura că obțineți cele mai bune rezultate posibile.

NB: Această fișă prezintă informații cu caracter general în ceea ce privește cura chirurgicală a unghiei încarnate și nu se substituie consultației cu Dr. CHIRILA Marius. Pentru mai multe informații în ceea ce privește tehnicile posibile, beneficiile, recuperarea postoperatorie și complicațiile posibile legate de această intervenție precum și pentru a personaliza tehnica chirurgicală necesităților dvs, adresați-vă chirurgului plastician.

Întreabă
medicul

Dacă ai întrebări, completează formularul iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp. Pentru a ne crea o imagine cât mai apropiată de realitate despre situația ta, poți atașa fișiere media, fotografii, documente, etc., care să ne arate mai clar despre ce este vorba.