LABIOPLASTIA
Intervenția de micșorare a labiilor mici este destinată femeilor adulte fără limită de vârstă care prezintă o hipertrofie (mărire excesivă) a taliei labiilor mici în raport cu labiile mari.
Ce înseamnă labioplastia?
Pentru cine este recomandată labioplastia?
Cum se desfășoară consultația pentru intervenția de labioplastie?
Cum are loc intervenția chirurgicală?
Cum decurge recuperarea postoperatorie?
Ce înseamnă labioplastia?
Labioplastia este procedeul chirurgical de micșorare a labiilor mici, care sunt pliuri cutanate ce înconjoară vulva (numite și labii interne). Acestea la rândul lor sunt înconjurate de labiile mari sau externe.
Zona intimă are un mare impact emoțional și funcțional asupra femeii. Deși chirurgia organelor genitale externe la femei este un subiect puțin cunoscut în media și discutat cu reținere de multe femei, labioplastia este una dintre cele mai căutate intervenții chirurgicale în rândul femeilor din occident.
Pentru cine este recomandată labioplastia?
Intervenția de micșorare a labiilor mici este destinată femeilor adulte fără limită de vârstă care prezintă o hipertrofie (mărire excesivă) a taliei labiilor mici în raport cu labiile mari. Această hipertrofie poate fi bilaterală, unilaterală sau bilateral asimetrică. De cele mai multe ori hipertrofia apare la pubertate sau în urma nașterii unui copil ori după menopauză.
Cel mai frecvent, femeile care se adresează pentru micșorarea labiilor mici acuză:
- probleme de natură estetică: labiile mici au un aspect prolabat coborând mai jos decât labiile mari. Datorită mișcărilor de frecare în lenjeria intimă prezintă un aspect hiperpigmentat
- probleme de ordin funcțional: hipertrofia labială creează disconfort fizic și psihologic, iritații și durere în timpul efortului fizic, dar și în timpul relațiilor intime cu partenerul
Labioplastia nu are nici un efect nefast asupra raporturilor sexuale, nici asupra nașterii unui copil.
Cum se desfășoară consultația pentru intervenția de labioplastie?
Dacă vă doriți obținerea unui aspect armonios și întinerit al zonei genitale, primul pas este stabilirea unei consultații. Se va efectua dosarul dvs medical după care veți avea ocazia să vă exprimați dorințele în legătură cu aspectul pe care vreți să îl obțineți ținând cont de formă, mărime, aspect cât mai natural, eliminarea zonelor de hiperpigmentație. Odată obiectivele stabilite, Dr. CHIRILA Marius vă va explica toate tehnicile posibile și veți alege împreună tehnica cea mai potrivită pentru dvs. Intervenția se poate realiza în asociere cu alte tehnici de chirurgie intimă cum ar fi: lipofillingul genital
Cum are loc intervenția chirurgicală?
Labioplastia se desfășoară sub anestezie locală sau generală și durează aproximativ 40 minute-1 oră. În funcție de metoda aleasă se practică excizia țesutului în exces și sutura plăgilor cu fire resorbabile bine camuflate în așa fel încât cicatricile nu vor fi observate sau simțite.
Cum decurge recuperarea postoperatorie?
- intervenția nu necesită spitalizare peste noapte, întoarcerea la domiciliu fiind posibilă în aceeași zi
- edemul (umflarea) și echimozele (vânătăile) apar la 1-2 zile după operație și dispar după aproximativ 10-14 zile.
- durerile sunt minime și de regulă suportabile cu tratament medical adaptat
- dușul este autorizat începând cu a 2-a zi postoperator, în schimb băile fierbinți, saunele, piscinele nu sunt recomandate pe perioadă de 1 lună postoperator
- întoarcerea la activitățile cotidiene și la locul de muncă este posibilă în 2-3 zile
- activitățile sportive se pot relua progresiv după 4 săptămâni
- chiar dacă cicatrizarea are loc în 2 săptămâni se recomandă reluarea activității sexuale după 4 săptămâni de la operație
- veți primi toate informațiile necesare pentru toaleta locală și îngrijirile postoperatorii ale cicatricilor
- consultații regulate vor fi planificate cu Dr. CHIRILA Marius pentru monitorizarea recuperării și pentru a se asigura că obțineți cele mai bune rezultate posibile.
NB: Această fișă prezintă informații cu caracter general în ceea ce privește intervenția de labioplastie și nu se substituie consultației cu Dr. CHIRILA Marius. Pentru mai multe informații în ceea ce privește tehnicile posibile, beneficiile, recuperarea postoperatorie și complicațiile posibile legate de această intervenție precum și pentru a personaliza tehnica chirurgicală necesităților dvs, adresați-vă chirurgului plastician.
Întreabă
medicul
Dacă ai întrebări, completează formularul iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp. Pentru a ne crea o imagine cât mai apropiată de realitate despre situația ta, poți atașa fișiere media, fotografii, documente, etc., care să ne arate mai clar despre ce este vorba.