Nasul poate modifica aspectul fizionomiei faciale, acesta fiind situat chiar în centrul feței. Pe lângă partea estetică, nasul, este cel ce îndeplinește un rol important în cadrul respirației, iar disfuncția sa poate cauza probleme majore. Rinoplastia nu este o intervenție recentă, aceasta se realizează încă din Antichitate, oamenii încercând să modifice forma și dimensiunile acestuia. Principiile operației de rinoplastie au fost stabilite, încă din acele timpuri, de către Susruta, considerat părintele chirurgiei plastice și reparatorii.
Statisticile spun că, rinoplastia ocupă locul 3 în lume după numărul de persoane ce o realizează, fiind din ce în ce mai solicitată de către pacienți.
Rinoplastia reprezintă intervenția chirurgicală ce are drept scop reducerea sau mărirea dimensiunii piramidei nazale, eliminarea unei cocoașe nazale, schimbarea formei vârfului, ridicarea sau coborarea varfului nasului, îngustarea narinelor sau schimbarea unghiului dintre nas și buză superioară. De asemenea, se pot corecta disfuncțiile nazale, atunci când rinoplastia este combinată cu intervenția de corecție a deviatiei de sept (rinoseptoplastie).
De multe ori rinoplastie este solicitată din necesitate, nu doar o alegere estetică. Odată ce intervenția este realizată de un medic cu experiență, se respectă indicațiile medicale post-operatorii, ea are numai beneficii asupra pacientului.
Cum decurge operația?
În momentul intervenției este esențial ca pacienta/pacientul să fie clinic sănătos/sănătoasă.
Intervenția chirurgicală se poate practica în condiții de anestezie locală (pentru intervenții în zona lobului, alte intervenții minore) dar de cele mai multe ori se realizeaza sub anestezie generală.
După anestezie medicul execută incizia, ridică țesuturile care acoperă nasul și reduce proiecțiile din interiorul nasului, se corecteaza deviatia septul(dacă este nevoie), structura de susținere a nasului (piramida nazala) este modelată în forma dorită. După remodelare sunt reașezate țesuturile, pielea și se închid inciziile.
Rinoplastia în sine durează între 1.5 – 4 ore și presupune modificarea scheletului osos și a celui cartilaginos al nasului.
Efecte secundare:
Sunt posibile edeme temporare, vânătăi în jurul ochilor și/sau nasului, și unele sângerări nesemnificative. În cazurile rar întâlnite ,pacienții, se confruntă cu posibile infecții, asimetrii, forma nazală nesatisfăcătoare, care necesită intervenții chirurgicale suplimentare.
Recuperare:
Pacientul poate simți disconfort din cauza inflamației, a spliturilor de suport plasate în interiorul nasului sau a bandajelor externe ce protejează nasul. Aceste simptome nu reprezintă motiv de îngrijorare, ele vor dispărea treptat. Edemul se retrage în 7-10 zile de la operație, iar pacientul ar trebui să evite orice activitate, care ar putea avea un impact negativ asupra nasului în primele 2 luni după operație. Un prim rezultat al rinoplastiei se poate observa după 3-4 săptămâni, iar rezultatul final după 6-12 luni.
Rinoplastia aduce beneficii enorme atât la nivelul înfățișării, a sănătății organismului, cât și asupra stimei de sine. Recomand pacienților mei să treacă printr-un proces complex de informare, în cazul în care își doresc o modificare la nivelul nasului, urmat de o consultație personalizată, în care să parcurgem împreună toate detaliile operației.
Fă-ți o programare pe site-ul nostru https://www.drchirilamarius.ro/ pentru a discuta despre așteptările tale și a afla mai multe detalii despre intervenție.
Ne poți accesa, de asemenea, și pe paginile social media Facebook și Instagram.